(P) Tour de Tur, cu alți ochi
Prima zi a verii s-a mutat pe 9 iunie și am celebrat-o cu o ieșire în natură
Razele soarelui mângâie capotele mașinilor parcate lângă Lacul Mujdeni. Căștile de bicicletă colorate în cele mai variate nuanțe strălucesc pe capetele aplecate, care se mișcă vioi, verificând ultimele retușuri pe bicicletele gata de pornire. Atmosfera infuzată de voia bună și emoția misteriosului își pune pata și pe galeria fanilor adunată la start: ochii se aprind la zărirea unor fețe familiare, iar copiii surâd când observă o barză neagră înălțându-se pe cerul senin. La înregistrare se formează cozi lungi de alergătorii nerăbdători, dornici să parcurgă traseul încă necunoscut. După obținerea numerelor de concurs își iau ultimele provizii înainte de start.
Suntem la poarta Ariilor Protejate Râul Tur, la începutul unor trasee care duc printr-un teritoriu mirific, păduri, poieni, pajiști, peste râuri, lângă lacuri și mlaștini. Concurenții iau startul unei curse vechi de 12 ani, organizate an de an de către Societatea Carpatină Ardeleană din Satu Mare, cu scopul de a promova valorile naturale ale zonei și de a atrage privirile asupra unor teritorii cu biodiversitate unică. Ajunsă la cea de-a 13-a ediție, evenimentul care la începuturi implica doar câțiva participanți, a ajuns să mobilizeze mase de sute de persoane și să fie cunoscut și recunoscut la nivel regional, național și chiar internațional.
Soarele bate din ce în ce mai tare, vremea se încălzește de la un minut la celălalt. Startul se dă rapid, în decurs de o oră, în total la 4 probe de competiție. Patru probe aparent diferite, dar cu același obiectiv: prezentarea zonelor lacului de acumulare Călineşti-Oaş, râului Tur şi Viilor Remetea Oaşului.
Concurenții pleacă la drum, iar zona startului se liniștește pentru o perioadă. Entuziasmați de succesele de până acum, pe lângă cele 2 trasee de mountain bike, organizatorii au introdus și două probe de alergare. Astfel, cicliștii au avut de ales între trasee de 65 km (traseul Maraton) și 34 km (traseul Race), iar alergătorii înscriși la proba de Semimaraton vor avea de alergat 25 km și cei care pornesc la proba Cross vor parcurge 12 km. Așadar, chiar și celui mai rapid alergător îi va lua în jur de o oră să revină la punct.
Până atunci, și participanților cu mai puțin spirit competitiv li se arată o alternativă de a-și petrece timpul: să se scalde în lacul Mujdeni, să vizioneze expoziția mobilă pentru prezentarea valorilor naturale ale împrejurimilor evenimentului, sau chiar să participe la o excursie ciclistă ghidată, toate menite să le prezinte frumusețile ariilor protejate și valorile naturale ale zonei.
Soarele trece de apogeu și umbrele se lungesc. După ore bune de așteptare, zona de sosire este încet populată din nou cu concurenții sosind de pe traseu. Covorul roșu este trecut din minut în minut, iar medaliile de finisher ajung pe piepturile transpirate, dar pline de mândrie ale concurenților. Minutele de răsuflare sunt urmate de povestirea cu mare entuziasm. Participanții îndreptându-se spre ceaunurile cu gulaș, povestesc noilor camarazi pățaniile de pe traseu, dacă au reușit să treacă peste acel pârâu pe două roți sau dacă urcarea au rezistat-o în alergare sau au luat-o la pas.
Peste tot este plin de chipuri obosite, dar bucuroase și împlinite: nimic nu poate fi o activitate mai potrivită pentru o zi de început de vară!
Poți face și tu parte din experiența Tour de Tur. Înscrie-te la cea de-a 14-a ediție și vezi cu proprii tăi ochi splendidele păduri de stejar, fânețele umede pline de flori și fluturi, cramele seculare din viile Livezii și din Remetea Oașului. Dacă ai noroc, poți vedea și pasărea-simbol al Ariilor Protejate Râul Tur: barza neagră…
Vezi mai multe informatii despre concurs aici.
Inscrie-te, concureaza si posteaza un review dupa cursa! Parerea ta conteaza!